MI-AM PROPUS!
Luna aceasta a fost destul de provocatoare. Dar am strâns din dinți și am mers mai departe cu ce îmi propusesem de mult timp: să mă trezesc la 5:30-6.
De ce așa devreme?
Pentru că e linişte și nu îți dai seama câtă nevoie ai de ea până nu încerci.
 
👉Avantaje?
Cel puțin eu funcționez mai bine dimineața. Rezolv mult mai rapid tot ce mi-am propus, iar seara chiar nu mă mai frustrez că nu am apucat să fac x, y, z.
Practic, trezitul devreme te ajută să te disciplinezi, să ai o mai mare claritate a minții, ba chiar să introduci şi ceva exerciții fizice.
Ce poate fi mai plăcut ca atunci când te trezeşti devreme şi îți rezolvi din treburi fără vreo grabă anume?
 
😬E greu?
Well, primele două săptămâni mi-a fost destul de greu. Numai că mi-am zis:” Nu fac acum, nu o mai fac niciodată. Vreau asta? Nu! Atunci haida sus!”.
 
😎Și dacă tot mă trezesc devreme, să zic şi avantajele culcatului devreme?
Ajută să se regleze nivelul de cortizol (hormonul stresului), scade apariția depresiei, scade pofta de dulce, creşte capacitatea de concentrare.
Recunosc la capitolul culcat devreme mai am de lucrat, dar ajung eu şi acolo 😁.
 
👉Tu te-ai trezi la ora 5 din propria inițiativă?